Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

 

 

 

EREZIA DE-A TE NAȘTE ROMÂN

Ca pe cea mai curată lacrimă

din Ochiul Universului

Dumnezeul geniului

m-a sorbit din popor

Și nu credeam

că

voi ajunge vreodată

să-i fiu

poetul deplin

Pururi tânăr

înfășurat în versuri

cobor

de pe

baricadele tăcerii

Iar unde-am ajuns

De la Dunăre la Tisa

România plâsu-mi-s-a

Că nu mai poate străbate

De ciocoi și strâmbătate

Vai de biet Român săracul

De ce Doamne nu-l ia dracul

Trage-n brazdă ca un bou

Schimbă-l Doamne și-l fă nou