Se afișează postările cu eticheta poem. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poem. Afișați toate postările

duminică, 4 februarie 2024

LERMONTOV

 ÎN DARUL TĂU NU CREDE

În darul tău nu crede, o, tânăr visător,

Să fugi de inspirații ca de-o plagă!...

Sunt rătăciri bolnave, un vis apăsător

Al minții tale, irosită vlagă.

Tu n-asculți vocea gravă a solului divin:

E sângele țipând ce-n pieptul tâu palpită!

În trudă sleiește-i izvorul de venin

Dar nu gusta din unda-i otrăvită!



MAIAKOVSKI

 VOI AȚI PUTEA?

Am smângălit o hartă vie

vărsând vopseaua din pahar

și pe faința cu piftie

pomeții-oceanului amar.

Solzii peștilor să sune

chemările codanelor.

Voi ați putea

cânta nocturne

din

flautul burlanelor?



ESENIN

 ***

Sunt păstor; am drept palate

Al câmpiilor hotar.

Dealuri verzi, îngemănate

Cu-al becaței trigăt rar.


Peste codru țes beteală

Norii galbeni lin spumând.

În plăcuta toropeală

Ascult pinii fremătând.


Umbra verde-o luminează

Plopi sub rouă-n licăr des.

Sunt păstor; am curți de vază:

Iarba moale de pe șes.


Vacile-mi vorbesc de-o seamă,

Dând din cap încetișor.

Luncile spre râu mă cheamă,

Mișcând ramurile lor.


Uitând tot amarul lumii,

Dorm pe cioate ca în grâu.

Mă-nchin zorilor și humii,

Mă cuminic la pârâu.



CITIND, CUCEREȘTI LUMEA

copilărie jurnalul Annei Frank scris pe fruntea lumii COSTEL ZĂGAN, NEPOTUL LUI KAFKA, EDITURA ECREATOR, BAIA MARE, 2024